Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a subiectului de Bacalaureat 2025 la Filosofie, sesiunea iunie–iulie, varianta 1. Cuprinde grila (Blaga, Locke, Kant, etica deontologică, libertatea pozitivă și negativă), analiza problematicii adevărului și erorii, argumentarea tezei lui Popper despre democrațiile occidentale, libertatea de întrunire, textul lui Descartes despre ființa cugetătoare și relația corp–suflet și echitatea. Răspunsurile urmează baremul oficial.
Cum se dă proba: toate subiectele sunt obligatorii, timpul de lucru este de 3 ore, iar 10 puncte se acordă din oficiu. La argumentări, punctajul maxim cere structura formală: premisă(e), conector logic („deoarece”) și concluzie („așadar”, „prin urmare”).
Subiectul I — grilă (30 de puncte)
Răspunsuri: 1 – b; 2 – c; 3 – d; 4 – d; 5 – c; 6 – a; 7 – c; 8 – c; 9 – a; 10 – b.
- b) un creator de cultură — pentru Blaga, omul trăiește în orizontul misterului și al revelării, iar modul său specific de existență este creația de cultură.
- c) morala — binele și răul sunt obiectul eticii.
- d) eticii aplicate — pornește de la cazuri concrete (eutanasie, avort, clonare) și reflectează asupra lor.
- d) — libertatea pozitivă („libertatea de a...”) presupune intervenția statului pentru a asigura condițiile exercitării unor drepturi (educație, sănătate). Variantele a–c descriu libertatea negativă, adică absența constrângerilor.
- c) — responsabilitatea înseamnă asumarea consecințelor propriilor acțiuni.
- a) negativ — dreptul la proprietate cere ca ceilalți (inclusiv statul) să nu intervină, să nu încalce proprietatea.
- c) senzație — pentru empiristul Locke, mintea este o „tabula rasa”, iar ideile provin din senzație (experiența externă) și din reflecție (experiența internă); senzația este primul izvor.
- c) — judecata sintetică extinde cunoașterea: predicatul adaugă subiectului ceva ce nu era cuprins în conceptul lui (de exemplu „Corpurile sunt grele”).
- a) — etica deontologică (Kant) evaluează acțiunea după conformitatea cu datoria și cu principii universale și necesare (imperativul categoric), nu după consecințe sau plăcere.
- b) — drepturile negative (la viață, libertate, proprietate) se asigură printr-o intervenție minimă a statului.
Barem: 10 × 3p.
Subiectul al II-lea (30 de puncte)
A. Adevărul și eroarea — analiză de o pagină (16 puncte)
Schema baremului: a) filosof — 1p; b) teza explicită — 2p; c) explicarea tezei — 6p; d) exemplu concret contemporan — 4p; e) consecința lipsei unui temei al adevărului — 1p; f) limbaj de specialitate — 1p; g) o pagină (± ¼) — 1p.
Model:
a) Un filosof care a analizat problematica adevărului și a erorii este René Descartes (Meditații metafizice, Discurs asupra metodei).
b) Teza: eroarea nu provine din intelect, ci din voință: greșim atunci când voința, care este mai largă decât intelectul, ne face să afirmăm sau să negăm lucruri pe care nu le cunoaștem clar și distinct.
c) Explicare: Descartes caută un fundament sigur al cunoașterii, folosind îndoiala metodică: respinge tot ce poate fi pus la îndoială (datele simțurilor, chiar adevărurile matematice) până ajunge la o certitudine indubitabilă, „Cuget, deci exist”. De aici formulează criteriul adevărului: este adevărat tot ce concep foarte clar și distinct. Eroarea apare din raportul dintre două facultăți. Intelectul este finit — nu cunoaște totul, dar nu greșește prin el însuși —, iar voința (liberul arbitru) este nelimitată. Când voința judecă dincolo de ceea ce intelectul cunoaște clar, adică dăm un verdict în grabă sau din prejudecată, cădem în eroare. Prin urmare, eroarea poate fi evitată dacă ne abținem de la judecată până când ideea devine clară și distinctă.
d) Exemplu contemporan: o persoană citește pe o rețea de socializare o știre senzațională, nedovedită, despre efectele unui medicament și o distribuie imediat ca adevărată, fără să verifice sursa. Voința de a judeca a depășit cunoașterea clară a faptelor, ceea ce a dus la eroare și la răspândirea unei știri false. Dacă ar fi suspendat judecata până la verificarea surselor oficiale, ar fi evitat greșeala.
e) Consecință: dacă nu există un temei al adevărului (un criteriu sigur), atunci nu am mai putea deosebi adevărul de eroare, iar orice opinie ar avea aceeași valoare — ceea ce ar duce la relativism sau la scepticism total.
B. Argumentare: „Democrațiile noastre occidentale sunt cele mai drepte orânduiri sociale care au existat până în prezent” (Popper) (8 puncte)
Argument în favoarea tezei (model):
Premisa 1: Cea mai dreaptă orânduire socială este cea care protejează cel mai bine drepturile și libertățile tuturor cetățenilor și permite corectarea pașnică a greșelilor guvernanților. Premisa 2: Democrațiile occidentale garantează drepturile fundamentale prin constituție și permit, prin alegeri libere, înlăturarea guvernanților fără vărsare de sânge — spre deosebire de regimurile autoritare și totalitare din istorie. Concluzie: Prin urmare, democrațiile occidentale sunt cele mai drepte orânduiri sociale de până acum, chiar dacă nu sunt perfecte.
Barem: 8p. argumentare convingătoare cu structură formală; 6p. fără structură formală; 3p. superficială.
C. Exemplu: rolul libertății de întrunire pașnică (6 puncte)
Exemplu concret: în ianuarie–februarie 2017, sute de mii de cetățeni români au protestat pașnic în Piața Victoriei și în marile orașe împotriva Ordonanței de urgență 13, care modifica legislația penală privind abuzul în serviciu. Libertatea de întrunire le-a permis să își exprime public dezacordul, iar presiunea societății civile a determinat guvernul să abroge ordonanța. Exemplul arată că libertatea de întrunire este un mijloc prin care cetățenii pot controla și influența puterea politică într-o democrație.
Barem: 6p. exemplu concret; 2p. doar explicație teoretică.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
A. Textul lui Descartes (20 de puncte)
1. Teza (4p): Omul, în calitate de ființă cugetătoare, este un lucru care gândește — care se îndoiește, înțelege, concepe, afirmă, neagă, vrea, nu vrea, imaginează și simte —, iar esența lui constă doar în gândire.
2. Corelația corp – suflet (≈ ½ pagină; 2p. + 6p. + 1p. + 1p.)
Model: Pentru Descartes, sufletul (spiritul) este substanța cugetătoare (res cogitans), neîntinsă, a cărei esență este gândirea, iar corpul este substanța întinsă (res extensa), necugetătoare, care ocupă un loc în spațiu și funcționează mecanic. Cele două substanțe sunt distincte: am o idee clară și distinctă a sufletului fără corp, deci sufletul poate exista separat de corp (dualismul cartezian). Totuși, între ele există o legătură strânsă: sufletul nu este în corp „precum corăbierul pe corabie”, ci formează împreună cu el o unitate. Dovada sunt senzațiile de durere, foame și sete, pe care nu doar le înțelegem cu intelectul, ci le trăim în mod confuz, ca și cum am fi una cu corpul nostru. Așadar, corpul și sufletul sunt distincte ca esență, dar unite în existența concretă a omului.
3. Actualitatea perspectivei (6p)
Model: Consider că perspectiva lui Descartes este actuală, deoarece problema relației dintre minte și corp este dezbătută astăzi în neuroștiințe, psihologie și filosofia minții. De exemplu, medicina psihosomatică arată că stările psihice (stresul, anxietatea) pot produce boli fizice, iar afecțiunile corpului influențează gândirea și emoțiile. Asta confirmă intuiția lui Descartes că sufletul și corpul, deși diferite, formează o unitate strânsă. Prin urmare, întrebarea carteziană despre natura gândirii și legătura ei cu corpul rămâne de actualitate.
B. Echitatea (10 puncte)
1. Două tipuri de egalitate (2 × 2p):
- egalitatea în fața legii (aceleași drepturi și obligații pentru toți cetățenii);
- egalitatea de șanse (aceleași oportunități de pornire, de exemplu accesul la educație); se acceptă și egalitatea politică (un om – un vot) sau egalitatea economică.
2. Argument: echitatea se poate realiza în societatea contemporană (6p)
Premisa 1: Echitatea înseamnă a trata oamenii în mod drept, ținând seama de situația lor diferită — de exemplu, a-i sprijini mai mult pe cei dezavantajați (principiul diferenței, J. Rawls). Premisa 2: Statele contemporane pot adopta măsuri precum bursele sociale pentru elevii din familii sărace, impozitarea progresivă sau facilitățile pentru persoanele cu dizabilități, care compensează dezavantajele fără a elimina meritul individual. Concluzie: Așadar, echitatea se poate realiza în societatea contemporană.
Barem: 6p. cu structură formală (premise, conector, concluzie); 2p. fără structură formală.