Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a subiectului de Bacalaureat 2025 la Sociologie, sesiunea iunie–iulie, varianta 1. Cuprinde grila, textul despre sărăcia absolută și sărăcia relativă, ipoteza de cercetare, devianța ca produs al inegalității sociale, experimentul sociologic, eșantionul, grupul de referință și partidul politic, mobilitatea socială și rolul social. Răspunsurile urmează baremul oficial.
Cum se dă proba: toate subiectele sunt obligatorii, timpul de lucru este de 3 ore, iar 10 puncte se acordă din oficiu. Ideea principală se formulează într-un singur enunț; argumentările cer premisă, conector logic („deoarece”) și concluzie („prin urmare”).
Subiectul I — grilă (30 de puncte)
Răspunsuri: 1 – a; 2 – c; 3 – a; 4 – d; 5 – c; 6 – a; 7 – b; 8 – b; 9 – c; 10 – d.
- a) familie — agentul socializării primare.
- c) schimbarea religioasă.
- a) partidelor politice — urmăresc cucerirea și menținerea puterii.
- d) discriminare.
- c) conflicte industriale — conflicte de muncă (salarii, contracte, condiții de lucru).
- a) corupție.
- b) școlii — principalul agent al socializării secundare.
- b) statului.
- c) independente de puterea politică — organizații ale societății civile, non-profit.
- d) delincvență juvenilă.
Barem: 10 × 3p.
Subiectul al II-lea (30 de puncte)
a) Ideea principală (2p): Sărăcia poate fi definită absolut sau relativ, iar în societățile industriale sărăcia relativă, raportată la nivelul de trai al celorlalți, este mai frecventă decât cea absolută.
b) Două concepte sociologice (2 × 1p): sărăcia absolută și sărăcia relativă (se acceptă și: valori culturale, bunăstare, societate industrială).
c) Înțelesul conceptelor (2 × 3p):
- Sărăcia absolută — situația în care o persoană sau o familie nu are resursele minime necesare supraviețuirii fizice: hrană, îmbrăcăminte, adăpost, apă potabilă, îngrijire medicală de bază.
- Sărăcia relativă — situația în care resursele unei persoane sunt mult sub nivelul de trai considerat normal în societatea din care face parte (de exemplu sub 60% din venitul median), astfel încât ea nu poate duce modul de viață obișnuit al celorlalți.
d) Interacțiunea sărăcie absolută – sărăcie relativă (≈ o pagină, 8p)
Model: Cele două concepte sunt complementare și se definesc unul prin raportare la celălalt. Sărăcia absolută stabilește un prag fix, biologic, al supraviețuirii, valabil în orice societate. Sărăcia relativă depinde de standardele de viață și de valorile culturale ale fiecărei societăți, așa cum arată exemplul din text: instalațiile sanitare sunt un semn de bunăstare în unele părți ale lumii, dar absența lor este un semn de sărăcie în societățile industriale.
Pe măsură ce o societate se dezvoltă economic, sărăcia absolută scade, deoarece tot mai puțini oameni sunt lipsiți de strictul necesar, dar pragul sărăciei relative crește, pentru că se ridică și nivelul de trai considerat „normal”. De aceea, în țările industrializate sărăcia relativă este mult mai răspândită decât cea absolută. Totodată, sărăcia relativă de lungă durată poate duce la sărăcie absolută — de exemplu, o familie fără venituri stabile poate ajunge să nu își mai poată plăti locuința și hrana. Inversând perspectiva, o persoană ieșită din sărăcia absolută poate rămâne săracă relativ, simțindu-se exclusă social.
Prin urmare, definirea sărăciei influențează politicile sociale: statele în curs de dezvoltare combat mai ales sărăcia absolută, iar cele dezvoltate urmăresc reducerea inegalităților și a excluziunii sociale specifice sărăciei relative.
Barem: 8p. explicație adecvată, în limita de o pagină (± ¼); 6p. fără încadrare; 3p. superficială.
e) Ipoteză de cercetare (6p): Cu cât nivelul de dezvoltare economică al unei societăți este mai ridicat, cu atât ponderea sărăciei relative în totalul populației sărace este mai mare decât cea a sărăciei absolute.
Ipoteza leagă două variabile măsurabile (nivelul dezvoltării economice — ponderea sărăciei relative) și poate fi verificată empiric pe baza datelor statistice.
f) Devianța ca produs al inegalității sociale (6p)
Model: Sunt de acord cu această idee, deoarece atunci când societatea promovează scopuri comune — succes, bogăție, consum —, dar le oferă grupurilor defavorizate puține mijloace legitime de a le atinge (educație de calitate, locuri de muncă bine plătite), unii indivizi aleg mijloace ilegitime, precum furtul sau traficul, pentru a supraviețui sau a reuși. Aceasta este, de altfel, explicația propusă de teoria tensiunii sociale a lui Robert K. Merton. Statisticile arată că rata infracționalității este mai ridicată în zonele marcate de sărăcie și șomaj. Prin urmare, inegalitatea și competiția acerbă favorizează apariția comportamentelor deviante, deși nu le explică în totalitate.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
1. Experimentul sociologic (3p) — metodă de cercetare în care cercetătorul provoacă sau modifică intenționat una sau mai multe variabile (variabila independentă), în condiții controlate, pentru a observa efectele asupra comportamentului unui grup (variabila dependentă), comparativ cu un grup de control.
2. Două caracteristici ale eșantionului (2 × 3p):
- este o parte (subansamblu) a populației studiate, selectată după reguli precise;
- trebuie să fie reprezentativ, adică să reproducă structura populației (vârstă, sex, mediu de rezidență, educație), astfel încât rezultatele să poată fi generalizate.
3. Corelația „grup de referință” – „partid politic” (½ pagină; 2p. + 4p. + 1p. + 2p.)
Model: Grupul de referință este grupul ale cărui norme, valori și comportamente un individ le adoptă ca model și la care se raportează în evaluarea propriei conduite, chiar dacă nu face parte din el. Partidul politic este o organizație de persoane care împărtășesc aceeași ideologie și urmăresc cucerirea și exercitarea puterii politice prin alegeri. Între cei doi termeni există o corelație: un partid politic poate deveni grup de referință pentru simpatizanții săi, care preiau valorile și atitudinile lui (de exemplu, poziția față de economie sau față de Uniunea Europeană) și își orientează votul în funcție de el. La rândul lor, partidele urmăresc să devină grupuri de referință atractive pentru cât mai mulți cetățeni, pentru a-și lărgi baza electorală.
4. Mobilitatea socială — exemplu concret (6p)
Exemplu: Andrei s-a născut într-o familie de muncitori necalificați dintr-un sat. Datorită rezultatelor foarte bune la învățătură, a obținut o bursă, a absolvit Facultatea de Medicină și a devenit medic chirurg într-un spital universitar. El a trecut într-o poziție socială superioară celei a părinților săi (mobilitate socială verticală ascendentă, intergenerațională), ceea ce arată că parcursul său nu a fost complet determinat de clasa socială de origine.
Barem: 6p. exemplu concret; 2p. doar explicație teoretică.
5. Exercitarea rolului social depinde de tipul de societate (6p)
Model: Exercitarea rolului social depinde de tipul de societate, deoarece rolul social reprezintă ansamblul comportamentelor așteptate de la o persoană care ocupă un anumit status, iar aceste așteptări sunt stabilite de normele și valorile fiecărei societăți. De exemplu, rolul de mamă într-o societate tradițională presupune ca femeia să rămână acasă și să se ocupe exclusiv de copii și de gospodărie, în timp ce într-o societate modernă presupune, de obicei, combinarea îngrijirii copiilor cu o carieră profesională și împărțirea sarcinilor cu tatăl. Prin urmare, același rol social se exercită diferit în funcție de societatea din care face parte individul.
Barem: 6p. argumentare convingătoare, cu premisă, conectori și concluzie; 2p. superficială.