Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a subiectului de Bacalaureat 2026 la Istorie, sesiunea august–septembrie, varianta 4 (profil umanist, artistic, sportiv, pedagogic, teologic). Subiectul I pornește de la Liga Sfântă (1594) și politica antiotomană a domnilor români din secolul al XVII-lea (Mihnea al III-lea, Șerban Cantacuzino, Brâncoveanu, Cantemir), Subiectul al II-lea de la politica lui Nicolae Ceaușescu (Tezele din iulie 1971, grevele din anii '80), iar eseul cere evoluția spațiului românesc între 1857 și 1920. Toate răspunsurile urmează baremul oficial.
Cum se dă proba: toate subiectele sunt obligatorii, timpul de lucru este de 3 ore, iar 10 puncte se acordă din oficiu. La cerințele „din sursă” răspunsul se ia din text; la cerințele fără sursă se folosesc cunoștințele proprii.
Subiectul I (30 de puncte)
1. Alianța din sursa A (2p) — Liga Sfântă.
2. O informație din sursa B despre evenimentele din 1659 (2p) — „O revoltă antiotomană a țărilor române izbucnește în 1659 [...] sub conducerea domnului Mihnea al III-lea”.
3. Două state românești prezente în ambele surse (2 × 3p) — Țara Românească și Moldova.
4. Sursa care susține că domnii urmăresc obținerea independenței (3p) — B („Tratativele cu habsburgii [...] au avut în centrul lor ideea independenței țării”).
5. Relație cauză–efect din sursa A (7p)
- Cauza: „ele erau în vecinătatea nemijlocită a dușmanului și formau o bază de operațiuni militare”.
- Efectul: „O deosebită importanță prezentau Transilvania, Moldova și Țara Românească”.
Altă variantă corectă: cauza — Mihai Viteazul „abia fusese numit ca domn”; efectul — emisarul papei, „bănuind că are legături prea strânse cu turcii, nu-i vorbise încă”.
6. Două acțiuni militare ale românilor, 1450–1550 (2 × 1p menționare + 2 × 2p prezentare)
- Apărarea Belgradului (1456) — Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, a apărat cetatea Belgradului asediată de sultanul Mehmed al II-lea și a obținut o mare victorie, care a oprit pentru decenii înaintarea otomană spre centrul Europei.
- Lupta de la Vaslui (10 ianuarie 1475) — Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, a învins o oaste otomană mult superioară numeric, condusă de Soliman Pașa, după ce refuzase plata tributului.
(Se acceptă și atacul de noapte de la Târgoviște al lui Vlad Țepeș, 1462.)
7. O asemănare între două fapte istorice din a doua jumătate a secolului al XIV-lea (4p)
Luptele de la Rovine (1395) și de la Nicopole (1396), la care a participat Mircea cel Bătrân, au în comun caracterul antiotoman. (Altă variantă: întemeierea Mitropoliei Ungrovlahiei, 1359, și a Mitropoliei Moldovei, în timpul lui Petru I Mușat — ambele contribuie la organizarea vieții religioase.) Se punctează doar asemănarea.
Subiectul al II-lea (30 de puncte)
1. Formațiunea politică (2p) — Partidul Comunist Român (partidul).
2. Secolul (2p) — secolul al XX-lea.
3. Conducătorul României și o caracteristică a propunerilor din 1971 (3p + 3p) — Nicolae Ceaușescu; caracteristică: cele 17 propuneri („teze”) au fost ridicate la statutul unei „minirevoluții culturale” (sau: aplicarea lor trebuia supravegheată de partid).
4. Două informații despre relațiile România – Occident (2 × 3p):
- „vizita lui R. Nixon în august 1969”, iar conducătorul român „i-a întors vizita președintelui american în octombrie 1970”;
- „În 1971, România a fost primită în Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT), iar în 1972 a fost acceptată în Fondul Monetar Internațional (FMI)”.
5. Punct de vedere + două informații despre grevele din anii '80 (4p + 2 × 3p)
Punct de vedere: Grevele din anii '80 au fost provocate de motive economice și au fost reprimate de Securitate. (Varianta din barem: Grevele din anii '80 izbucnesc din motive financiare.)
Informații care îl susțin:
- „Minerii din regiunea Maramureș [...] au declanșat greva în septembrie 1983, în semn de protest față de micșorările de salarii.”
- „Scânteia care a dat naștere unor tulburări în estul țării a fost determinată de reducerile de salarii [...] și problemele de aprovizionare cu alimente.”
6. Argument: România participă la relațiile internaționale în perioada 1949–1967 (4p)
Model: Afirmația este adevărată deoarece, în ianuarie 1949, România a fost unul dintre membrii fondatori ai Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), organizația de cooperare economică a statelor comuniste condusă de URSS. Mai târziu, în ianuarie 1967, România a stabilit relații diplomatice cu Republica Federală Germania, fiind primul stat din blocul sovietic (după URSS) care a făcut acest pas. Așadar, România a participat activ la relațiile internaționale în această perioadă.
Subiectul al III-lea — eseu (30 de puncte)
Tema: evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea – primele două decenii ale secolului al XX-lea.
Schema baremului (24p informație + 6p redactare): un fapt din 1857–1860 — 2p + două aspecte 2 × 3p; două acțiuni de politică internă 1862–1867 — 2 × 3p; un fapt din 1875–1882 — 2p menționare + 3p prezentare cu relație cauză–efect; punct de vedere despre politica externă 1910–1920 — 1p + argument istoric 4p. Redactare: limbaj istoric 2p, structură 1p, succesiune cronologică 2p, aproximativ două pagini 1p.
Eseu-model
Introducere. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, românii au parcurs drumul de la unirea Principatelor la statul independent, iar în primele decenii ale secolului următor au desăvârșit unitatea națională.
Un fapt din perioada 1857–1860. În 1857, în urma prevederilor Tratatului de pace de la Paris (1856), s-au întrunit Adunările ad-hoc ale Moldovei și Țării Românești. Ele au adoptat rezoluții care solicitau unirea Principatelor într-un singur stat, numit România, cu un prinț străin dintr-o familie domnitoare a Europei. Aceste rezoluții au reprezentat un proiect politic al statului român modern — autonomie, neutralitate, guvern reprezentativ și constituțional — și au fost adoptate în cadrul unor adunări reprezentative. Pe baza lor s-a ajuns la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza (5 și 24 ianuarie 1859).
Politica internă între 1862 și 1867. După unirea administrativă din 1862, domnia lui Cuza a cunoscut ample reforme. În 1864 a fost adoptată Legea rurală, care a desființat clăcile și i-a împroprietărit pe țărani. Tot în 1864, Legea instrucțiunii publice a introdus învățământul primar obligatoriu și gratuit. După abdicarea lui Cuza și aducerea pe tron a lui Carol I, a fost adoptată Constituția din 1866, care a instituit monarhia constituțională și separația puterilor în stat.
Un fapt din perioada 1875–1882. În contextul redeschiderii crizei orientale, România a încheiat cu Rusia Convenția din 4 aprilie 1877. Ca urmare a declanșării războiului ruso-turc, Parlamentul a proclamat independența de stat la 9 mai 1877, iar armata română a luptat la Plevna, Grivița și Vidin. Independența a fost recunoscută de marile puteri prin Tratatul de la Berlin (1878), iar în 1881 România a fost proclamată regat.
Politica externă în perioada 1910–1920. Consider că politica externă a României în perioada 1910–1920 a fost stabilită în funcție de interesul național. Argumentul meu este că, deoarece urmărea eliberarea românilor din Austro-Ungaria, România și-a proclamat în 1914 neutralitatea, iar în august 1916 a semnat Tratatul de la București cu Antanta, care îi recunoștea drepturile asupra Transilvaniei, Banatului și Bucovinei, după care a intrat în război. La sfârșitul conflictului, prin tratatele Conferinței de Pace de la Paris (Saint-Germain 1919, Trianon 1920), a fost recunoscută internațional Marea Unire. Așadar, opțiunile de politică externă au fost subordonate obiectivului unității naționale.
Concluzie. Între 1857 și 1920, statul român s-a modernizat, și-a câștigat independența și a realizat unirea tuturor provinciilor românești, devenind stat național unitar.